vineri, 6 februarie 2009

Blajul confirmă! Un adevărat centru de studii!


Conf. univ. dr. Cristian Barta,

Epistemologie teologică
, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2008 (pp. 308)


Am avut fericita ocazie de a mă împroprietări, bună parte dintr-un demers personal amplu, încercând „...o înţelegere cuprinzătoare a culturii, în care religia şi-a reluat locul firesc...”(Andrei Marga), cu o nouă carte, un demers elevat, care reuşeşte o profundă reflecţie căutând a lămuri suflării asupra Cuvântului viu şi creator al lui Dumnezeu, analizând pentru aceasta valorile ştiinţelor, îndeosebi ale filozofiei, cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, într-o lume în care facil este acestuia a se pierde, în care adesea se simte ca un individ abandonat, expus unor multitudini de probleme, precum foarte bine s-ar putea regăsi – liman al liniştirii conştiinţei – cu nădejde împărtăşindu-se de Adevăr.

Este vorba despre cartea „Epistemologie teologică”, apărută în pragul dintre ani la Editura Argonaut, (2008/2009), având ca autor pe distinsul director al Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Cristian Barta, un volum consistent calitativ/cantitativ, antidot multor rătăciri, încă de pe coperta unu fiind pus iconic sub semnul Coborârii Spiritului Sfânt, vistieria tuturor bunătăţilor.

Reconciliant, Părintele dr. Cristian Barta, într-un mod luminat, precum sunt şi cursurile teologice universitare, comunicările şi conferinţele domniei sale, toate le-ar dori împăcate ca într-o nouă viaţă, o nouă lume, dar al unicităţii Spiritului Sfânt curăţitor a tuturor racilelor, drept care îndeamnă la priceperea sensurilor, dobândirea înţelegerilor, din care rezultă veridica interpretare a prezentului care nu se poate disocia de influenţa istorică exercitată de tradiţia creştină.

Structurată pe şapte capitole, dacă o voi aborda ca un teolog, asimilându-o ca utilitate la categoria manuale, la un cântar matematic, gândesc la greutatea cu care se propune studioşilor prin bogăţia de surse bibliografice: izvoare biblice(4), patristice(30), magisteriale(14), liturgice(1), apoi dicţionare şi enciclopedii(20), opere şi studii(187!!), deopotrivă româneşti şi străine; altfel, dacă o apuc încetişor, mireneşte, (cu arhiprezenta sete de a teologhisi, de a cunoaşte ceea ce ar putea covârşi, de a studia despre Dumnezeu, toate acestea desigur caracterizând şi pe laici), ascult septetul capitolelor grăitoare despre: Istoricul ştiinţificităţii teologiei; Credinţă, raţiune şi experienţă în studiul teologic; Metoda teologică. Perspectiva istorico-sistematică; Despre izvoarele teologiei greco-catolice româneşti; Teologia catafatică, apofatică, doxologică; Limbajul teologic; Magisterul şi libertatea de cercetare a teologului, care îmi liniştesc ispitele de a crede câtuşi de puţin, mândrindu-mă, că ştiu cumva, pe undeva, ceva... Două traduceri în rezumat favorizează doritorilor lectura şi în limbile engleză şi italiană.

Da, în urma lecturii propuse de Pr. dr. Barta Cristian a Epistemologiei teologice, ca un pământ făgăduit, are loc o ieşire, în urma unui proces al cunoaşterii, căutată în cadrele a diferite ştiinţe care însele cercetează posibilitatea cunoaşterii lumii de către om, legile, izvoarele şi formele acestei cunoaşteri, în întâmpinarea unei revederi a teoriei cunoaşterii.

Este această oportună lucrare o nouă confirmare că la Blaj se face cercetare de calitate, că Blajul este un centru de studii, de spiritualitate, cu remarcabil potenţial creator, că Blajul răspunde aşteptărilor într-un orizont de înalt nivel intelectual, chiar dincolo de baremul care l-au propus zeloşi înaintaşii prefigurându-se.

Mihai C. Szilagy/Târnăveanu

Niciun comentariu: