joi, 24 aprilie 2008

PRESEDINTELE NOSTRU DE ONOARE LA ANIVERSAR


Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă. (Democrit)


Sunt bucuros să fiu un prieten al Domnului Profesor Ion Buzaşi: un om înţelept şi cult, studios ca un benedictin şi credincios cu profunde convingeri, modest şi discret, un adevărat fiu al Blajului care se înscrie în seria „Corifeilor Şcolii Ardelene”. A sta în apropierea Domniei Sale face bine sufletului şi spiritului, transmite echilibru, seninătate şi înţelepciune. Vorbirea îi este lină şi clară, extraordinar de bine închegată şi îţi merge la suflet. Gândirea echilibrată şi ordonată o regăsim în nenumăratele sale cărţi care ne prezintă dimensiunea intelectuală şi culturală a omului. Am avut întotdeauna impresia că mă aflu în faţa unui om de o sinceritate debordantă, care crede cu adevărat că iubirea, frumosul şi binele vor salva lumea.

Un om faţa de care am o consideraţie deosebită, un prieten pe care îl respect, îl apreciez şi îl port în rugăciunile mele. Cu distincţie şi discreţie îl însoţeşte, de o viaţă, Doamna Aurora; împreună cu băieţii sunt o familie care este dragă sufletului şi inimii mele.

Domnule Profesor, la cei 65 de ani de viaţă, vă doresc tot binele dumneavoastră şi familiei, haruri şi binecuvântări de la Domnul. Să ne trăiţi întru mulţi ani!


PREASFINŢITUL Virgil


vineri, 18 aprilie 2008

THEOLOGALĂ



Departe lumea de perfecţiune! Sau poate nu!?

Vântul şi geamul, noaptea însăşi, fac parte din plan?

Se taie vântul în săbii suliţoase de molizi; transcentent-ala-ndala vântului, sufletului, se oglindeşte împingându-se-n ferestre ca-n velatura unei corăbii de salvare, şase pe cinci, parte din luxuria unei chilii de la teologie...

Vânt, noapte şi tăcere! Încotro duc toate dacă nu la meditaţie şi rugăciune, la poezie neînţeleasă (acum) izvorâtă din retragere, apărută ca înaintare spirituală – cunoaştere. Şi-apoi, nu e niciodată prea târziu să te rogi, să ceri, să primeşti, să mulţumeşti...

Domnul - Cel Preaînalt - e perfecţiunea, ordinea şi pacea de care lumea însetează şi suferă într-atât, nici măcar realizând această Apropiere, considerând-o depărtare în măreţia ei atotlucrătoare.


joi, 17 aprilie 2008

DESCHIDETI MISIONARILOR, DESCHIDETI LUI ISUS


Cuvintele lui Ioan Paul al II -lea:


Fraţi şi surori! Nu vă fie frică să-l primiţi pe Isus şi să acceptaţi puterea lui! Ajutaţi-l pe Papă şi pe toţi cei ce vor să-i slujească lui Isus şi, cu ajutorul puterii lui Isus, să-i slujească omului şi întregii omeniri! Nu vă fie frică! Deschideţi-i, deschideţi-i larg uşile lui Isus! În faţa puterii sale mântuitoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice, la fel ca şi cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizaţiei, ale dezvoltării. Nu vă fie frică! Isus ştie ce e înăuntrul omului. Doar el o ştie!(…)

miercuri, 16 aprilie 2008

Membrii Asociaţiei

Membrii Asociaţiei sunt: membrii fondatori, membrii titulari, membrii de onoare şi membrii simpatizanţi. Membrii fondatori sunt considerate persoanele care au participat cu aport material la înfiinţarea Asociaţiei şi au semnat „Adeziunea” la prezentul Statut. Numele lor figurează în tabelul cuprins în actul de constituire şi Statutul Asociaţiei. Membrii fondatori plătesc cotizaţie, iar votul lor este prioritar în cazul votului decisiv. Membrii titulari cooptaţi ulterior sunt consideraţi cei care devin membrii ai Asociaţiei în condiţiile prevăzute de statut. Pentru a dobândi calitatea de membru titular cooptat ulterior este necesară cererea scrisă a persoanei în cauză, recomandarea a doi membrii activi ai Asociaţiei şi aprobarea Adunării generale a Asociaţiei. Membrii de onoare sunt personalităţi care prin autoritatea morală şi suport financiar contribuie la dezvoltarea şi afirmarea pe plan local, naţional şi internaţional a Asociaţiei.
Cererile de adeziune se aprobă nominal de către Consiliul Director. Poate fi cooptată în calitate de asociat orice altă persoană care aderă la statutul Asociaţiei, cu majoritatea de voturi a adunării generale a asociaţiei întrunită în şedinţă ordinară, pe baza cererii de înscriere, după practicarea unei perioade de voluntariat considerată suficientă în vederea probării abilităţilor candidatului la asociere. Pot deveni membrii ai Asociaţiei persoanele fizice sau juridice române sau străine care recunosc şi respectă Statutul acesteia şi acţionează pentru realizarea obiectivelor sale.

Calitatea de asociat se pierde din cauză de deces, demisie, desfiinţarea asociaţiei, concediere sau excludere. Orice membru asociat sau orice membru al Consiliului director, poate fi exclus sau concediat, cu excepţia Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui, care sunt şi membrii fondatori ai Asociaţiei, cu sau fără a i se oferi o justificare, la votul exprimat în acest sens a jumătate plus unu din numărul celor întruniţi statutar în adunarea generală, la cererea majorităţii simple a membrilor fondatori, dar cu condiţia ca înştiinţarea prealabilă întrunirii să conţină acest obiectiv, şi cu ascultarea prealabilă în cadrul întrunirii a celui a cărui excludere sau concediere se are în vedere.


Vino si tu alaturi de noi!



vineri, 11 aprilie 2008

SUB FLORI DE APRIL



DOMNULUI PROFESOR ION BUZAŞI LA ANIVERSAR


Este mireasma ta April

O punere alături de căldură

În zumzet de albine, al paserilor tril,

C-o facere de viaţă în natură.


De-un sfat înalt să nu privim în urmă

Mugureilor porniţi pe înfloriri

Petale albe scuturate neprihănită turmă

Să ne-mpletim destinul în rodiri.


Pătrunşi adânc de soare precum dânsul de noi

Sănătoşi să stăvilim un spectru de culori

Din armonia ciclică a vieţii în doi

Eu cu florile-ntr-ale scuturării fiori.


Cum ne-om rupe de dulce pământ(?)

A plăcerilor carnale odrăslire

Tot ce-nfloare în tine revine de vânt

Ci despământenirea ni-i necuprinsă iubire.


Coşlariu,

10 Aprilie 2008.


LANSARE DE CARTE

Sub egida Centrului Cultural Jacques Maritain Blaj, în colaborare cu Asociaţia Culturală Augustin Bunea Blaj, sub coordonarea Pr. dr. Ioan Mitrofan, respectiv Mihai C. Szilagy/Târnăveanu, azi 11 Aprilie 2008, în chiar zi aniversară, apare "Omagiu biobibliografic Ion Buzaşi - 65", imagini color intercalate în text, dedicat Cetăţeanului de Onoare al Municipiului Blaj - Ion Buzaşi - de un distins colectiv de redacţie.

La mulţi ani domnului profesor universitar doctor Buzaşi Ion şi rodnică activitate cărturărească!

ACTIVITĂŢI PROPUSE


- o bună conlucrare cu organele locale şi centrale ale administraţiei publice, precum şi cu instituţii similare din străinătate;

- organizarea de saloane de artă, muzee, tabere de creaţie, vernisaje, tombole, colecte;

- conlucrarea multilaterală cu terţi, persoane fizice sau juridice, asociaţii neînregistrate juridic, în scopuri şi activităţi comune obiectivelor asociaţiei prevăzute în statut, cu respectarea legislaţiei;

- întocmirea de programe şi proiecte eligibile în vederea atragerii de fonduri nerambursabile pe diferitele domenii de activitate ale asociaţiei;

- colaborări şi parteneriate din care vor decurge contracte de sponsorizare, donaţii de bunuri materiale şi/sau financiare;

- campanii publicitare pe domenii de activitate ale asociaţiei, în vederea sporirii cunoaşterii şi participării civice, precum şi strângerii de fonduri pentru realizarea obiectivelor propuse;

- organizarea de simpozioane, congrese, sesiuni de comunicări ştiinţifice, expoziţii, concerte, spectacole, reuniuni cu scopuri caritabile;

- ecologizarea şi îngrijirea de parcuri şi spaţii verzi, în localităţi şi în afara acestora;

- construcţia, repararea şi reabilitarea lăcaşurilor de cult, instituţiilor de cultură şi educative, precum şi prezervarea acestora;

- producerea şi comercializarea obiectelor de artă, de cult, suveniruri;

- sprijinirea tinerilor fără posibilităţi de a urma studii, în toate formele de învăţământ, în ţară sau în străinătate;

- exprimarea de opinii, proteste, propuneri, şi alte luări de poziţie legate de ceea ce ar putea afecta sau afectează activitatea asociaţiei şi obiectivele ei, precum şi societatea în ansamblul ei, la nivel naţional şi internaţional;

- îngrijirea şi prezervarea cimitirelor, a monumentelor şi a memoriei personalităţilor neamului şi umanităţii;

- înfiinţarea unei edituri proprii pentru editarea de cărţi, reviste, ziare, pliante, afişe, hărţi, ghiduri turistice;

- susţinerea mijloacelor mass-media;

- colaborarea cu autorităţile şi alte asociaţii şi fundaţii în vederea respectării şi apărării libertăţilor şi drepturilor omului;

- excursii şi tabere în staţiuni balneo-climaterice şi profilactice vizând sănătatea populaţiei;

- excursii şi pelerinaje pe trasee şi în interese culturale, artistice, specifice comunităţilor de credinţă religioase, ştiinţifice, tradiţionale, sportive, şi alte asemenea;

- lupta pentru eliminarea decalajelor şi defavorizărilor, a nedreptăţii, a discriminării, abuzurilor, constrângerilor, corupţiei, ilegalităţilor şi barierelor artificial create, de orice fel, în scop umanitar, indiferent dacă afectează sau nu în mod direct asociaţia;


CE DORIM NOI SĂ ATINGEM?


Asociaţia are ca scop principal desfăşurarea de activităţi culturale, dar şi promovarea unor activităţi în domenii de interes general în România, ca dezvoltarea economică, culturală şi socială, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea sănătăţii, educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor, prezervarea monumentelor culturale şi funerare, ajutorarea săracilor şi defavorizaţilor, activitatea de tineret, sporirea cunoaşterii şi participării civice, protejarea mediului şi naturii, sprijinirea religiei şi valorilor umane, susţinerea bunăstării sociale, sprijinirea sportului, susţinerea, acordarea de sprijin financiar şi stimularea activităţilor în aceste domenii. Se au în vedere şi activităţi în interes comunitar, specifice unei comunităţi: cartier, localitate, unitate administrativ-teritorială, precum şi activităţi specifice unui grup de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc un obiectiv comun sau au aceleaşi opinii, aceiaşi cultură, orientare religioasă, socială, profesională şi altele asemenea.