Alba Iulia si Blajul consimt la omagierea ilustrului Augustin Bunea

Draga Ioane si Mihai, felicitari pentru demersul moral si al statorniciei blajene intruchipate in Augustin Bunea, in speranta ca a promova valorile autohtone nu este doar o chestiune individuala ci si o voce din multime, probabil chiar statutul acestei Asociatii. Fie ca Blajul sa-si recunoasca respiratia adanca a fiilor sai adevarati intotdeauna. Primiti felicitarile noastre, Ion Margineanu.

ASOCIAŢIA PRIMEŞTE VITALITATE

ZIUA DE MIERCURI A SĂPTĂMÂNII LUMINATE, 22 APRILIE 2009, NE-A PROCURAT BUCURIA SEMNĂRII ÎN FAŢA ACOCATULUI/NOTAR A TUTUROR ACTELOR NECESARE ÎNREGISTRĂRII JURIDICE A ASOCIAŢIEI CULTURALE "AUGUSTIN BUNEA".

CU CRISTOS CEL ÎNVIAT, IATĂ ASOCIAŢIA PRIMEŞTE VITALITATEA NECESARĂ!

ASOCIAŢI FONDATORI ai ASOCIAŢIEI CULTURALE AUGUSTIN BUNEA

(SEMNATARI AI STATUTUTLUI ŞI ACTULUI DE CONSTITUIRE)


1. BARTA CRISTIAN

2. PINTEA ZAHARIE

3. SZILAGY C. MIHAI

4. BUZAŞI ION

5. SĂLCUDEAN IOAN

6. ŞOLEA IOAN

7. POP SILVIA

8. HINESCU ARCADIE

9. FRÂNCU SIMONA

10. ŞTEFĂNESCU SERGIU-ION

11. MOŞNEAG IOSIF

12. GROZA ANGELA

13. TATAI BALTĂ CORNEL

14. RUS ANTON

15. FRĂŢILĂ VASILE

MEMBRII ASOCIAŢIEI

CAPITOLUL IV



Art. 15
Membrii Asociaţiei pot fi:
a) Membrii fondatori, reprezentând persoanele care au semnat Actul de constituire şi Statutul Asociaţiei, precum şi persoanele care participă la prima Adunare generală şi solicită calitatea de membru;
b) Membrii asociaţi, reprezintă persoanele care solicită acordarea calităţii de membru;
c) Membrii simpatizanţi, reprezintă persoanele care au luat la cunoştinţă de scopul şi activitatea Asociaţiei şi care doresc să o susţină moral şi material;
d) Membrii de onoare, reprezentaţi de personalităţile cu activitate îndelungată şi rezultate valoroase în domeniul culturii, ştiinţei, istoriei, religiei, şi alte domenii, unanim recunoscute, precum şi persoane care îşi aduc o contribuţie deosebită în realizarea scopului şi obiectivelor Asociaţiei.

Art. 16
Prin statut, membrii fondatorii conferă calitatea de membru de onoare ai „Asociaţiei Culturale Augustin Bunea” următoarelor personalităţi:

- Valentin Gheorghe Rotaru, primar al municipiului Blaj;
- Ion Brad, poet, scriitor, ambasador;
- Ion Buzaşi, profesor universitar, scriitor, critic şi istoric literar;
- Ioan Chindriş, cercetător, istoric;
- Silvia Pop, Preşedinte al Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj;
- Ioan Sălcudean, economist, cecetător şi publicist;
- Cornel Tatai Baltă, profesor universitar, critic şi istoric de artă;
- Ioan Mitrofan, preot, publicist;
- Simion-Alexandru Băcilă,profesor;
- Vasile Frăţilă, profesor universitar,cercetător şi publicist;
- Marcela Claudia Ciortea,lector universitar, publicist;
- Hodiş Silviu, preot, editor;

Calitatea de membru de onoare se aprobă de Adunarea generală la propunerea Comitetului director.

SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ASOCIAŢIEI

CAPITOLUL II



Art. 7
a) Asociaţia are ca scop principal activitatea culturală.
b) Valorificarea operei lui Augustin Bunea prin intermediul cercetătorilor, în domeniul istoric, cultural, religios, etc.
c) Promovarea în rândurile tineretului a valorilor spirituale şi morale universale din opera lui Augustin Bunea.
d) Apărarea purităţii limbii române, în concordanţă cu normele lingvistice şi gramaticale elaborate de Academia Română.
e) Alte obiective prevăzute în O.G. nr. 26/2000 şi alte reglementări legale care facilitează şi concură la realizarea scopului principal.

Art. 8
Pentru realizarea scopului propus, Asociaţia va desfăşura următoarele activităţi:
a) Organizează periodic simpozioane, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice, expoziţii, etc.
b) Promovează şi susţine studiile realizate sub egida Asociaţiei prin publicarea în reviste şi publicaţii de specialitate cu largă difuzare.
c) Înfiinţează o editură proprie pentru editarea de cărţi, reviste, ziare, pliante, afişe, etc.
d) Înfiinţează şi susţine o publicaţie a Asociaţiei;
e) Iniţiază campanii de publicitate privind domeniul de activitate al Asociaţiei pentru informarea publicului larg şi atragerea participării acestuia la activităţile Asociaţiei;
f) Acordă sprijin moral şi material tinerilor, elevi şi studenţi, cu aptitudini şi vocaţie pentru conlucrare la realizarea scopului şi obiectivelor Asociaţiei;
g) Alte activităţi reglementate legal sau nereglementate, care nu sunt interzise prin lege şi care nu aduc atingere normelor de conduită morală şi civică;
h) Militează pentru cultivarea respectului cuvenit înaintaşilor, monumentelor, inclusiv a celor funerare, a operelor acestora, pentru buna convieţuire între oameni, indiferent de rasă, etnie, opţiune politică, confesiune religioasă, sex, tineri sau vârstnici, etc.
i) Colaborează cu toate autorităţile de stat, centrale şi locale, precum şi persoane fizice şi juridice în vederea realizării scopului şi obiectivelor Asociaţiei.

ACT CONSTITUTIV, dispozitii generale

ASOCIAŢIA CULTURALĂ

AUGUSTIN BUNEA

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1

Asociaţia înfiinţată conform prezentului Act constitutiv, în temeiul prevederilor Ordonanţei de Guvern numărul 26/2000, poartă denumirea de „Asociaţia Culturală Augustin Bunea”, funcţionând ca persoană juridică română, de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, independentă şi neguvernamentală, fiind o Asociaţie de interes comunitar.

Art. 2

Această denumire va fi respectată în toate documentele, anunţurile, publicaţiile şi în relaţiile cu toate instituţiile şi autorităţile din România şi străinătate.

Art. 3

Sediul Asociaţiei Culturale „Augustin Bunea” este în Municipiul Blaj, Str. Dr. Vasile Suciu, Nr. 26, Cod 515400, Judeţul Alba.

Art. 4

Subsemnaţii, membrii fondatori, am hotărât înfiinţarea „Asociaţiei Culturale Augustin Bunea” pentru:

- cinstirea memoriei lui Augustin Bunea, „luptător pentru limbă şi credinţă”, unul dintre cei mai mari istorici ai Transilvaniei;

- promovarea valorilor spirituale şi morale care au guvernat activitatea ştiinţifică a lui Augustin Bunea;

- răspândirea în rândurile contemporanilor a scrierilor realizate de Augustin Bunea şi contribuţia sa la înfăptuirea idealurilor Românilor din Transilvania de eliberare socială, naţională şi unire cu „Patria Mamă”.

Clerului, credincioşilor şi tuturor fraţilor în Domnul

Nr. 143/09

Blaj, 31 ianuarie 2009

Iubiţi credincioşi,

Aţi aflat cu toţii de proiectul legislativ propus Parlamentului în aceste zile şi care dispune ca în localităţile rurale unde există ambele confesiuni, ortodoxă şi greco-catolică, biserica, cimitirul, casa parohială şi terenurile aferente să rămână definitiv în proprietatea cultului ortodox. Iată că după douăzeci de ani de la eliberare se pune încă în discuţie un astfel de proiect de lege, prin care se urmăreşte desfiinţarea dreptului la proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma şi discreditarea completă a apostolatului ei în sânul neamului nostru.

În numele episcopatului nostru am protestat solemn în faţa înaltelor foruri ale ţării. Dată fiind experienţa celor nouăsprezece ani în încercările de dialog cu autorităţile, constatăm că interesul faţă de strigătul nostru pentru dreptate a scăzut foarte mult. Desigur, în speranţa noastră dorim să ne păstrăm bucuria de a ne desfăşura misiunea aşa cum ne-o confirmă principial libertatea de exprimare garantată prin Constituţie. Ne întoarcem însă inimile spre puterea Cerului şi ne aducem aminte de suferinţele pe care orice generaţie creştină a trebuit să le pătimească pentru Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Nu vă temeţi! Să fim pregătiţi de orice, fiindcă ceasul înfruntării aduce Harul dumnezeiesc, iar de puterea Sa nu ne poate despărţi nimeni. Facem apel la rugăciune şi nu la retorică. Rugăciunea nu este arma de la urmă, ci viaţa sufletului omului de credinţă, doritor de pace. Certitudinea sădită în inimă de obişnuinţa rugăciunii e incomparabil mai de preţ faţă de tot ceea ce calculele omeneşti ar putea să prevadă. Asistăm la asalturile răului care periodic îşi arată lipsa de scrupule ca să poată descuraja şi dispera. Nădejdea noastră este la Dumnezeu, convinşi fiind că Biserica poate reînflori numai dacă îi lăsăm Lui libertatea deplină de a sufla liber prin ruinele vieţilor noastre.

În acest sens, în virtutea slujirii arhiereşti prin care am fost investiţi de Dumnezeu, dispunem ca ziua de 11 februarie 2009 să fie zi de pocăinţă şi adâncă rugăciune pentru noi toţi, fii ai Bisericii Române Unite. Încredinţăm astfel Cerului strigătul nostru de dreptate care aici pe pământ pare să fie auzit tot mai puţin.

Iubiţi credincioşi,

Toate înnoirile în istoria mântuirii au pornit din darul Cerului şi dorinţa de a face pocăinţă pentru păcate din partea oamenilor. Gestul de speranţă al acestei zile de post, ajun şi rugăciune vi-l încredinţăm în genunchi împreună cu binecuvântata de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, întărindu-vă în credinţă. Cristos este cu noi în barca bătută de valuri, nu doarme şi ne spune: „Nu te teme turmă mică, căci i-a plăcut Domnului să-ţi dea ţie Împărăţia”(Luca 12, 32). Să fie această zi de 11 februarie pentru fiecare în parte, zi de reculegere în faţa conştiinţei şi post aspru precum facem de Vinerea Patimilor Domnului.

Cristos nu a murit ca erou, ci a fost dat morţii pentru că Adevărul cerului întotdeauna a adus deranj şi continuă să mustre istoria noastră omenească. Fiul lui Dumnezeu şi-a purtat Crucea ca un renegat al istoriei, dar slăbiciunea-i în faţa răului a fost voită pentru ca prin preţul dragostei Sale, din moartea Sa, să ne aducă mântuirea deplină.

Iubiţi credincioşi,

Vă suntem aproape şi Vă încredinţăm Domnului, iar prin cuvintele profetului reînnoim abandonarea noastră în puterea cerului: „Nu te teme Sioane, căci mâinile tale nu vor slăbi. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic... Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristaţi şi fără sărbătoare şi vor fi iarăşi dintre ai tăi, deşi ocara apasă asupra lor... pe cei izgoniţi îi voi strânge de pe drumuri. Şi îi voi face de laudă şi cu nume, în ţinuturile în care fuseseră făcuţi de ocară” (Sofonie 3, 16-19).

Cu arhierească binecuvântare,

† LUCIAN

Arhiepiscop Major

Blajul confirmă! Un adevărat centru de studii!

Conf. univ. dr. Cristian Barta,

Epistemologie teologică, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2008 (pp. 308)


Am avut fericita ocazie de a mă împroprietări, bună parte dintr-un demers personal amplu, încercând „...o înţelegere cuprinzătoare a culturii, în care religia şi-a reluat locul firesc...”(Andrei Marga), cu o nouă carte, un demers elevat, care reuşeşte o profundă reflecţie căutând a lămuri suflării asupra Cuvântului viu şi creator al lui Dumnezeu, analizând pentru aceasta valorile ştiinţelor, îndeosebi ale filozofiei, cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, într-o lume în care facil este acestuia a se pierde, în care adesea se simte ca un individ abandonat, expus unor multitudini de probleme, precum foarte bine s-ar putea regăsi – liman al liniştirii conştiinţei – cu nădejde împărtăşindu-se de Adevăr.

Este vorba despre cartea „Epistemologie teologică”, apărută în pragul dintre ani la Editura Argonaut, (2008/2009), având ca autor pe distinsul director al Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Cristian Barta, un volum consistent calitativ/cantitativ, antidot multor rătăciri, încă de pe coperta unu fiind pus iconic sub semnul Coborârii Spiritului Sfânt, vistieria tuturor bunătăţilor.

Reconciliant, Părintele dr. Cristian Barta, într-un mod luminat, precum sunt şi cursurile teologice universitare, comunicările şi conferinţele domniei sale, toate le-ar dori împăcate ca într-o nouă viaţă, o nouă lume, dar al unicităţii Spiritului Sfânt curăţitor a tuturor racilelor, drept care îndeamnă la priceperea sensurilor, dobândirea înţelegerilor, din care rezultă veridica interpretare a prezentului care nu se poate disocia de influenţa istorică exercitată de tradiţia creştină.

Structurată pe şapte capitole, dacă o voi aborda ca un teolog, asimilându-o ca utilitate la categoria manuale, la un cântar matematic, gândesc la greutatea cu care se propune studioşilor prin bogăţia de surse bibliografice: izvoare biblice(4), patristice(30), magisteriale(14), liturgice(1), apoi dicţionare şi enciclopedii(20), opere şi studii(187!!), deopotrivă româneşti şi străine; altfel, dacă o apuc încetişor, mireneşte, (cu arhiprezenta sete de a teologhisi, de a cunoaşte ceea ce ar putea covârşi, de a studia despre Dumnezeu, toate acestea desigur caracterizând şi pe laici), ascult septetul capitolelor grăitoare despre: Istoricul ştiinţificităţii teologiei; Credinţă, raţiune şi experienţă în studiul teologic; Metoda teologică. Perspectiva istorico-sistematică; Despre izvoarele teologiei greco-catolice româneşti; Teologia catafatică, apofatică, doxologică; Limbajul teologic; Magisterul şi libertatea de cercetare a teologului, care îmi liniştesc ispitele de a crede câtuşi de puţin, mândrindu-mă, că ştiu cumva, pe undeva, ceva... Două traduceri în rezumat favorizează doritorilor lectura şi în limbile engleză şi italiană.

Da, în urma lecturii propuse de Pr. dr. Barta Cristian a Epistemologiei teologice, ca un pământ făgăduit, are loc o ieşire, în urma unui proces al cunoaşterii, căutată în cadrele a diferite ştiinţe care însele cercetează posibilitatea cunoaşterii lumii de către om, legile, izvoarele şi formele acestei cunoaşteri, în întâmpinarea unei revederi a teoriei cunoaşterii.

Este această oportună lucrare o nouă confirmare că la Blaj se face cercetare de calitate, că Blajul este un centru de studii, de spiritualitate, cu remarcabil potenţial creator, că Blajul răspunde aşteptărilor într-un orizont de înalt nivel intelectual, chiar dincolo de baremul care l-au propus zeloşi înaintaşii prefigurându-se.

Mihai C. Szilagy/Târnăveanu

Augustin Bunea şi evenimentul unirii cu Roma

Pentru Augustin Bunea evenimentul unirii cu Roma a Bisericii Româneşti din Transilvania a fost un act inspirat de Dumnezeu, prin care românii şi-au păstrat credinţa, ritul şi puteau să spere în obţinerea drepturilor sociale şi politice ce li se cuveneau.

Cu prilejul Jubileului de 200 de ani de la Unire, Augustin Bunea exclama plin de emoţie:

"Sfânta Unire! Cuvânt Sfânt, de o însemnătate nemărginită, de o putere divină, de un efect surprinzător!

Împlinitu-s-au întru tine rugăciunea Mântuitorului: Ca toţi să fie una, precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca şi ei întru noi una să fie, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Tu ai sfărâmat cătuşele calvinismului, care pe arhierei îi umilea, degrada şi schinjuia, pe preoţi îi despuia de puterea dumnezeiască, pe popor de credinţa adevărată şi legea sfântă, bisericile de sfintele taine, cărţile sfinte de învăţăturile sfinţilor părinţi, mănăstirile de călugării evlavioşi, munţii, văile şi câmpiile de răsunetul dulcelui grai românesc...

Tu ne-ai descoperit printr-o pleiadă de apostoli luminaţi trecutul nostru, ne-ai deşteptat conştiinţa latinităţii noastre, ne-ai arătat destinul nostru, mare şi glorios!" .

Unirea, Anul 1900, nr. 38, Blaj, p. 310.

240 de ani de la moartea episcopului Inochentie Micu-Klein

Blaj – 20 Septembrie 2008,

În organizarea Arhiepiscopiei Majore de Alba-Iuia şi Făgăraş, şi a Asociaţiei Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice

240 de ani de la moartea episcopului Inochentie Micu-Klein

„Îndură-te, Doamne, bunule şi iubitorule de oameni, carele pentru îndurările Tale ai trimis pre unul născut Fiiul Tău în lume, ca să rumpă zapisul greşalelor cel asupra noastră şi să dezlege legăturile celor legaţi din păcat şi să propovăduiască celor robiţi iertare. Tu, Stăpâne, şi pre robul Tău cu bunătatea Ta slobozeşte-l de legătura ce iaste pusă asupra lui, şi-i dăruiaşte lui fără de păcat în toată vreamea şi locul să să apropie cu îndrăznire cătră mărirea Ta şi cu curată ştiinţă să ceară de la Tine mila cea bogată”. (Arhieraticon, 1784)

„Naţiunea noastră să fie declarată ca a patra naţiune receptă în Transilvania şi în părţile anexate ei. Să fie acceptată în Guberniu şi în stări, să aibă vot în provincie, să fie părtaşă la obligaţii şi beneficii ca şi celelalte naţiuni recepte, să fie obligată să dea dijme şi alte venituri parohiale preoţilor săi, nu celor străini de religia sa, care să nu se mai amestece deloc în cele spirituale ale noastre, aşa cum prevedea decretul leopoldin pomenit mai sus, catolicul să dea preotului catolic etc. De asemenea, fiii românilor noştri să nu fie opriţi de la frecventarea şcolilor şi să nu fie întemniţaţi din acest motiv”. (Supplex Libelus, 1743)

Manifestările, desfăşurate după următorul program, au avut loc în Catedrala Arhiepiscopala Majoră Sfânta Treime din Blaj, bucurându-se de o asistenţă frumoasă şi disciplinată, au debutat cu un parastas de pomenire oficiat de un sobor de preoţi păstoriţi fiind de Preafericitul Arhiepiscop Major şi Mitropolit Lucian, dimpreună cu Preasfinţitul Virgil, Episcop de Oradea. Înalţii ierarhi au rostit un ziditor Cuvânt.

Comunicări au mai susţinul prof. dr. Ioan Chindriş, prof. univ. dr. Ion Buzaşi, scriitorul Ion Brad, cercetătorul Ciprian Ghişa.

Ion Inochentie Micu-Klein, episcop al Bisericii Române Unite din Transilvania, a trăit între anii 1692-1768, fiind întemeietor al Blajului românesc şi al Şcolilor sale, deschide lupta politică naţională a românilor din Transilvania. Alături de I.I Micu-Klein, corifeii Şcolii Ardelene au deschis o epoca nouă în viaţa românilor transilvăneni, epoca iluminista de redeşteptare naţionala şi culturală (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai).
I. I. Micu Klein a pus piatra de temelie a Şcolilor românesti din Blaj, care îşi deschid porţile la 11 octombrie 1754.
Pe aceste idei prielnice s-au plămădit evenimentele epocale: răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan; Programul politic Supplex Libellus ValachorumTransilvaniae; luminile Şcolii Ardelene; Revoluţia de la 1848; Memorandumul; Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Episcop-martir, Inochentie Micu-Klein, îşi doarme somnul de veci în faţa iconostasului impunător al Catedralei blăjene, aşteptând Învierea din pământul Patriei, căci numai astfel o vedea el posibilă: Nu poţi învia decât din pământul Patriei!

Astfel, s-a evidenţiat aportul la repatrierea moaştelor Întemeietorului, a Preasfinţitului Virgil, a prof. Iosif Constantin Drăgan, dar nu numai, acţiune binecuvântată de Arhiereul de atunci, ÎPS Lucian.

„Nu ştiu prin ce dulceaţă îi atrage pe toţi pământul natal şi nu îi iartă să nu îşi aducă aminte de el. Zilele mele încă au dat într-amurg, şi aş vrea ca sufletu-mi, în clipa despărţirii sale de trup, să fie încredinţat Creatorului prin rugăciunile şi slujbele voastre de dezlegare, iar osemintele mele să aştepte învierea cea de apoi în mănăstirea Blajului. Căci este cunoscut că eu am pus întâia piatră la acest lăcaş, că am trudit foarte mult la el”. (Scrisoare către Petru Pavel Aron, 1756)

„Şi iarăşi, de va vrea Dumnezeu să mă cheme, măcar îngreuiat cu bătrâneţele, pentru binele de obşte nu voi fugi de muncă şi osteneală, ci iarăşi voi încinge arma mea pe coapsa mea. Însă de vi-i voia să mă aveţi iarăşi, trebuie să aveţi inimă mare, voile tuturor unite împreună, să deschideţi ochii şi să înălţaţi cuvântul, să lepădaţi toată frica, pentru dreptate”. (Epistolă către clerul unit, care dorea să-l readucă în scaunul episcopal, 1764)

În veci pomenirea lui!

Mai multe fotografii

http://picasaweb.google.com/arhiepiscopiamajora/IMCLAIN240AniCatedrala20sept2008#

Trei chestiuni fundamentale

Problema unirii cu Roma este precedată [în Şematismul Veneratului Cler al Arhidiecezei metropolitane greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş, Blaj, 1900, (n. n.)] de o introducere în care se prezintă vechile raporturi existente între strămoşii noştri şi Scaunul Apostolic al Romei. Augustin Bunea punctează trei chestiuni fundamentale:

• - În primele şase secole au fost uniţi cu Biserica Romei prin limbă, disciplină şi credinţă. Dacia aparţinea prefecturii Illyricum şi se afla sub jurisdicţia Scaunului Patriarhal al Romei. Papa avea ca vicar al său în Illyricum pe Arhiepiscopul de Thessalonic;
• - "Prin Bulgari şi odată cu dânşii, noi am fost despărţiţi de Biserica romană, de la dânşii am primit limba slavonă în biserică şi stat, care domină viaţa noastră intelectuală până în sec. XVII. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei";
• - După despărţirea de Biserica Romei, au avut loc mai multe tentative de reunire, dar care din păcate nu au fost decât de scurtă durată;

Augustin Bunea îşi argumentează aceste afirmaţii şi prin citarea unor autori şi a unor izvoare istorice demne de încredere: Jung, Iaffé, Migne, Stritter, Theiner, Nylles, Şincai, D. Onciul. Scopul acestei prime părţi a Şematismului este acela de a prezenta unirea cu Roma de la 1700 nu în termenii unei noutăţi absolute şi nefireşti, ci ca un act de revenire la origini.”

Concepţia problemei Unirii românilor ardeleni cu Biserica Romei, în viziunea Dr. Augustin Bunea, prezentată de Pr. conf. univ. dr. Cristian Barta.

SAMUIL MICU şi SĂRBĂTOAREA LIBERTĂŢII la BLAJ

SAMUIL MICU* – CĂLUGĂR BAZILITAN AL BLAJULUI

Samuil Micu s-a născut la Sad, în septembrie 1745, în „scaunul”Sibiului.

Familia Micu este înnobilată în vremea lui Inochentie Micu. Ca nepot al episcopului Inochentie Micu şi fiu de protopop, deşi tatăl său nu mai trăia în 1759, Samuil Micu ajunge curând la Şcolile din Blaj. Scrisul şi cititul le-a învăţat, probabil, în casa părintească, însă adevăratele studii sistematice avea să le înceapă la Blaj, spre care se îndreptau românii din cele mai îndepărtate colţuri ale Transilvaniei. (1)

Blajul, din vremea când era Micu şcolar, trăia momentele unor importante începuturi. Şcolile care se înfiripaseră în 1754, după ani de străduinţe şi sacrificii, grupaseră în jurul lor pe cei dintâi cărturari care în curând aveau să le dea o nouă orientare. Din institutele catolice soseşte Grigorie Maior, Gerontie Cotorea şi Atanasie Rednic, iar din lumea Răsăritului, călugărul Isaia din Sâncel (cu studii la Kiev) şi grecul Moschonas; din Ţara Românească C. Dimitrievici, primul dascăl al Şcolilor în limba română. Cu aceştia , Micu a învăţat limba şi literatura latină, iar în biblioteca călugărilor şi seminarului a putut să citească vechile opere istorice. Fără îndoială că hărnicia lui l-a apropiat de preocupările cărturăreşti ale profesorilor săi şi mai ales de Grigorie Maior, pe care-l va înconjura cu o statornică preţuire.

Despre viaţa din Şcolile Blajului şi mai cu seamă despre atmosfera din mănăstire, Micu a lăsat câteva amintiri revelatoare: „Într-o vacanţie ţiindu-ne la Blaj, ne învăţă canonul vieţii călugăreşti, mergeam la viile vlădiceşti adeseori, omenie bună la la vlădica având. Eu însumi nu ştiam pentru ce ne învaţă pe noi acelea. Odată ne-au zis că vlădicul voieşte să ne facă călugări, numai să voim şi noi. Niciunul dintre noi nu a cutezat împotrivă a răspunde. Într-aceea vlădicul Aaron făcuse rânduiala despre hrana noastră, ca să mâncăm bucate albe, cum şi noi credeam. Iar Atanasie ne-au făcut inştanţie către vlădica Aaron, cu care ne rugam să ne primească la călugărie, că noi ne făgăduim că vom ţine canonul vieţii călugăreşti întreg, nu de jumătate, cum fac unii. Vlădicul Aaron, înţelegându-se cu Atanasie, dă rezoluţie că ne laudă cugetul nostru şi ne primeşte”.

Călugărit de nevoie, îndură regimul sever al mănăstirii. În 1764 era tot la Blaj şi „mai tot bolnav am fost – notează el – că nici la şcoală nu era să mă mai dea, temându-se că voi muri pentru adesele îmbolnăviri. Însă în anul 1766 ne-au trimis la Viena, la şcoală, unde şase ani cât am stat acolo până am isprăvit filozofia şi theologhia am mâncat carne şi nici măcar cât de puţin n-am fost bolnav.”(2)

Micu a fost un elev excepţional după câte ne putem da seama din actele vremii. Înainte de a pleca la studii la Viena, este pomenit ca scolasticorum spiritualis, calitate în ierarhia şcolară a vremii în măsură să-l pună în contact cu biblioteca Blajului. Un Inventarium librorum Balasfalvae, redactat în 1747, ne introduce în universul spiritual al cărturărimii oraşului. Lucrărilor în limba latină, română şi germană li se adaugă cărţi maghiare, slavone sau italiene. Conţinutul lor este variat: lucrări de teologie sau polemică religioasă, biblii, dar şi opere laice, dicţionare, gramatici, lucrări arheologice şi istorice, filozofice. Interesante pentru preocupările acestor cercuri cărturăreşti sunt şi publicaţiile de astronomie.(3) Că Samuil Micu a studiat în biblioteca mănăstirii ne-o dovedeşte un catalog din 1777 întocmit de el şi în care se adaugă alte titluri, o dată mai mult relevante, pentru informaţia istorică de care dispunea la Blaj, avînd la dipoziţie cosmografii, lucrări de heraldică, colecţii de istorici romani şi bizantini, istorie contemporană şi altele.(4)

Tânărul cărturar român a ajuns la Viena tocmai într-un moment în care problemele învăţământului erau în centrul atenţiei forurilor conducătoare ale imperiului, care au decis aşezarea educaţiei pe noi temeiuri, accelerând laicizarea învăţământului universitar, din care sunt îndepărtaţi pe rând profesorii iezuiţi, influenţa ordinului rămânând doar simbolică. Acest mediu universitar nou nu a rămas fără urmări pentru formaţia intelectuală a lui Samuil Micu. Viena devenise locul unde îşi dădeau întâlnire cele mai diverse influenţe culturale. Ilustrul său coleg Şincai o spune în termeni elogioşi făcând referire la buna lui pregătire: „...fiind trimis la Viena în Colegiul Pazmanian, acolo la Universitate se cultivă în ştiinţele filozofice şi teologice, cu care din destul înavuţindu-se merită a fi promovat ca prefect al studiilor în seminariul [...] de la Sf. Barbara.”(5)

Revenit la Blaj în 1772, inaugurează, alături de colegul său de studii Ştefan Pop, clasa de filozofie a gimnaziului, Micu fiind profesor de etică şi aritmetică. Blajul îl reţine însă prea puţin: chiar în anul următor însoţind pe Grigorie Maior în capitala imperiului, unde acesta era chemat să discute, într-o conferinţă, problemele confesiunii greco-catolice, printre care şi aceea a reducerii numărului sărbătorilor. După acest popas vienez, care-l adusese în contact direct cu cercurile imperiale, Micu se întoarce acasă, consacrându-se studiilor de istorie şi de limbă. În aceşti ani face călătorii prin Transilvania, participă la viaţa culturală a Blajului, se îngrijeşte de biblioteca gimnaziului, pe care o inventariază. Întors la Viena, în 1777, rămâne mai mulţi ani acolo, lucrând în cadrul seminarului Sf. Barbara, ca vice efemeritus (prefect de studii) şi tipărindu-şi cu litere latine primele lucrări. În această perioadă se înscriu şi traducerile din literatura filozofică wolffiană, contactul cu ideile bisericii galicane. Trăieşte într-un mediu în care discuţiile studenţilor vizau adeseori autoritatea papală, problema separării bisericii de stat.(6)

Matur de acum, Samuil Micu trăieşte la Viena în atmosfera ultimilor ani ai domniei împărătesei Maria Tereza, dominaţi mai apoi de personalitatea lui Iosif al II-lea, şi după 1780, de experienţa politică şi culturală iosefină. Viena acelor ani reuneşte pentru moment o întreagă pleiadă de cărturari transilvăneni, între care cei mai de seamă sunt: Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu ş.a. Tinerii români aflaţi la Viena în seminarul de la Sf. Barbara trăiau o vie activitate culturală. Ambianţa de muncă a stimulat entuziasmul creator, dorinţa de afirmare a culturii naţionale. În aceste împrejurări, Micu traduce din literatura patristică, copiază dintr-un manuscris al lui M. Costin, se interesează de manuscrisele cronicarilor din Ţara Românească şi, începând cu anul 1781-1782, traduce texte filozofice din manualul lui Baumeister. Scrie mult, însă din tot ce scrie prea puţin vede lumina tiparului. Totuşi chiar şi ceea ce a apărut este revelator, atât pentru Micu, cât şi pentru politica culturală habsburgică, care îngăduia imprimarea cărţilor numai în limitele vederilor ei.

În galeria tablourilor prin cuvânt pictate oamenilor de seamă ai neamului românesc, eruditul Nicolae Iorga, părinte fondator al culturii şi istoriei naţionale, îl statorniceşte pe Samuil Micu drept „Începător al erudiţiei române în Ardeal”, precum şi „cel dintâi care a învăţat şi pentru alţii, cel dintâi care a simţit în el nevoia de a exprima idei proprii, născut din cunoaşterea ideilor străine”.(7) Istoric şi filolog de primă mână a sfârşitului de secol XVIII, cel dintâi al Şcolii Ardelene şi primul istoric în spirit modern, a fost un militant al epocii de fierbere socială şi naţională a acelor timpuri, de pionierat în multe laturi ale culturii receptiv fiind la ideile veacului, toată diversitatea de teme şi preocupări fiind alimentată de o ardentă pasiune de cărturar, un apropiat al slovelor şi al cărţii, care a evoluat într-o bogată bibliografie românească: numeroase traduceri, multe adaptări din literatura bizantină şi contemporană lui.

Încrederea în viitorul poporului său, pe care l-a slujit cu devotament întreaga-i viaţă, pe baza unei documentate argumentaţii istorice, se alătură la Supplex Libellus Valachorum, ca un om de acţiune care a fost în direcţia luptei politice, pătruns de spiritul iluminist, însufleţit avântat de nobile scopuri.

În 16 Ianuarie 1783 era încă la Viena, unde-şi petrecuse anul precedent fără a avea vreo funcţie, prins doar de ocupaţiile cărturăreşti. În Martie însă se întoarse în Transilvania, consacrându-se studiilor istorice şi filologice, traducerilor. Desigur, sub raport cultural, Blajul îi oferea mai puţin decât Viena; o bibliotecă mai modestă, dar nu neglijabilă, ocupaţii mult mai riguroase, un mediu ecleziastic peste care domina autoritatea proaspătului episcop Ioan Bob. Cu un înalt ierarh pe care nu-l dorise (la recentele alegeri sprijinise un contra candidat, cărturar, pe I. Darabant), într-un mediu intolerant şi puţin receptiv aspiraţiilor culturale, Micu începe să se simtă stingher.

În 1784 vrea, alături de Şincai, să părăsească ordinul monastic pentru care nu avusese chemare şi în care ajunse fără voia sa. Cererea nu îi este primită însă, după cum tot respinsă a fost şi aceea de a fi numit paroh la Sibiu, mai aproape de legăturile pe care le avea cu mediul din care se ridicase. Micu peregrinează veşnic între Blaj şi Sibiu. Activitatea lui Samuil Micu este bogată în această perioadă. O mărturisesc numeroasele lui traduceri, în manuscris, Biblia, dar şi lucrări ca Propovedaniile sau învăţături… (Blaj, 1784) publicată chiar în anul răscoalei lui Horea, hotărâtă şi răsunătoare negaţie a politicii iosefine. Deşi astăzi cunoaştem cu certitudine faptul că Micu nu a salutat ridicarea ţărănimii iobage, totuşi el a suportat rigorile valului de suspiciune care se revărsa împotriva intelectualităţii româneşti.

Respingerea Supplex-ului a deziluzionat profund intelectualitatea de la 1791-1792. Reacţiunea şi absolutismul se consolidează în imperiu, cultura popoarelor fiind supusă unor noi vicisitudini. Poliţia secretă, cenzura îşi dau mâna pentru a reduce la tăcere orice manifestare a spiritului liber. În noile împrejurări politice, Samuil Micu rămâne la Blaj, într-un mediu tot mai puţin receptiv ideilor progresului. Împovărat de puzderia de traduceri teologice pe care, fiind călugăr, era obligat să le facă în spiritul orientării antiraţionaliste promovată în întreaga monarhie, cărturarul român va duce de acum înainte o existenţă precară. Face totuşi unele drumuri la Sibiu, stabilind şi acum legături cu cercurile intelectuale din rândul cărora s-a născut proiectul Societăţii filozofeşti…care urma să-i publice o seamă de lucrări. Încercând să-şi imprime lucrările, va întâmpina neînţelegerea lui Ioan Bob şi a celor din jurul său, suspicioşi faţă de orice manifestare literară. Chiar imprimarea Bibliei va constitui prilej de noi umilinţe pentru Micu. Discuţii nenumărate şi neînţelegere vor prilejui şi alte lucrări ale lui Micu. Supuse veşnicelor revizuiri, cenzuri bisericeşti de la Blaj, unele dintre ele suferind modificări iar altele nici nu vor mai fi imprimate.

Acuzat că a vrut să părăsească unirea şi că dorea să fie ales episcop în locul lui Adamovici, Ioan Bob îl denunţă guberniului. Micu este condamnat să rămână în mănăstire, interzicându-i-se să mai părăsească Blajul. Lucrează şi acum mult, traduce, continuă munca la Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, pe care o termină în 1796; prin 1800 începe redactarea amplei sinteze Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor, care îi va umple ultimii ani ai vieţii.

Anul 1804 îi aduce satisfacţia unei numiri la Tipografia Universităţii din Buda, posibilităţi noi de muncă, alte orizonturi culturale.

Este înconjurat de preţuirea tuturor cărturarilor, a poporului său, care vedeau în el un distins cărturar. Până în ultima clipă, gândul îi este îndreptat spre ai săi, spre idealul unui vlădică luminat, de talia lui Inochentie Micu, care să poată transforma demnitatea ecleziastică într-una de îndrumător cultural. „De-ar da Dumnezeu bisericii din Oradea ca episcop un om iubitor de erudiţie şi de învăţătură, care să sprijine cultura şi ştiinţa în neamul nostru”.(8)

Moare în mai 1806, la Buda, nu înainte de a fi „înscris în istoria culturii noastre imaginea, aşa cum de timpuriu s-a spus, unui benedictin, închinat cu totului tot cărţilor, de la a căror statornică şi fecundă elaborare nici una din multele supărări care l-au încercat nu l-au putut abate”.(9)

Multilateral, de la Samuil Micu ne rămâne o operă istorică apropiată de sensul modern al conceptului de istorie, semnele unei valoroase activităţi filologice, apreciată atât din punctul de vedere al ideilor despre limbă şi ortografie, folosite ca arme de luptă, cât şi din acela al influenţei pe care au avut-o principiile sale în dezvoltarea limbii literare. Pentru a argumenta originea latină a limbii române, Micu elaborează un sistem ortografic etimologist latinizant. El este primul învăţat român care tipăreşte o carte cu litere latine (Carte de rogacioni, Viena, 1779). Gramatica lui Micu este cea dintâi gramatică tipărită. Numele lui este înscris şi în istoria lexicografiei noastre, ca cel dintâi lexicograf, deoarece Lexiconul de la Buda (1825) a fost iniţiat de Micu, şi este în mare parte opera lui. Deşi activitatea lui Micu s-a concentrat în jurul cercetărilor de istorie şi filologie, nu este mai puţin adevărat că a lăsat în urma lui pagini care şi astăzi pot să prezinte interes din punctul de vedere al limbii literare. Şi opera sa filozofică este întinsă pe un spaţiu destul de mare, constituind un adevărat temei teoretic şi un îndreptar metodologic al cercetării istorice şi filologice.

Aducând noi posesiuni culturale poporului român prin limba pe care acesta o vorbea şi, în felul acesta, să o facă să-i aparţină, Samuil Micu este un „dascăl al românilor”! La două secole de la trecerea lui în eternitate, Blajul cultural şi ecleziastic îi cinsteşte memoria, profund îndatorat, asemeni întregului românism. Şi lui se datorează ceea ce anual, în luna Mai, la Blaj, fiinţează ca o Sărbătoare a Libertăţii!

MIHAI C. SZILAGY

ABREVIERI

f. – fila

lat. - latinesc

ms. – manuscris

nr. - numărul

p. – pagina

pp. – paginile

rom. - românesc

tom. – tomul

vol. – volumul

BIBLIOGRAFIE

1. Archiv pentru filologie şi istorie, II (1868), nr. XIV, p. 274.

2. Samuil Micu, Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor, tom. IV, ms. rom. nr. 70 f. 327-329.

3. Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, 1964, pp. 528-529.

5. Archiv pentru filologie şi istorie, II (1868), nr. XIV, p.195.

6. Carolus Rimely, Historia Collegii Pazmaniani, Vienae, 1865, pp. 203-214.

7. Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul XVIII, vol.II, Bucureşti, 1901, pp.161-162.

8. Iacob Radu, Doi luceferi rătăcitori: Gheorghe Şincai şi Samoil Micu Clain, Mem. Secţ. ist., S. III, T. II, Mem. 3, a Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1924, p.56.

9. D. Panaitescu Perpessicius, Samuel Micu Clain, în Menţiuni de istorie literară şi folclor, 1948-1956, Bucureşti, 1957, p. 522.

NOTĂ

*Vezi Pompiliu Teodor şi Dumitru Ghişe, Studiu introductiv şi ediţie critică la Samuil Micu – Scrieri filozofice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 5 - 67.

DREPTURI DE AUTOR

CONDITII PENTRU PRELUAREA MATERIALELOR - LICENTA PENTRU DOCUMENTATIE LIBERA - COPYLEFT

copyleft.jpg Licenta pentru Documentatie libera:
Sunteti liberi sa reproduceti, integral sau partial, modificati, multiplicati, difuzati si transmiteti pe orice cale, pentru folos personal sau public, orice material original publicat de către Asociaţia Culturală Augustin Bunea cu conditia sa mentionati sursa si autorul, cu hiperlegatura explicita atunci cand este posibil.

P.S. Copyright is hereby granted to anyone with good intentions!
(With the condition of mentioning the source, of course).

LEGALITATE

a. Constitutia Romaniei, articolul 30: “Libertatea de exprimare”

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii.

b. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 19:

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

c. Declaratie privind libertatea comunicarii pe Internet, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, Strasbourg 28.05.2003.

PRESEDINTELE NOSTRU DE ONOARE LA ANIVERSAR

Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă. (Democrit)

Sunt bucuros să fiu un prieten al Domnului Profesor Ion Buzaşi: un om înţelept şi cult, studios ca un benedictin şi credincios cu profunde convingeri, modest şi discret, un adevărat fiu al Blajului care se înscrie în seria „Corifeilor Şcolii Ardelene”. A sta în apropierea Domniei Sale face bine sufletului şi spiritului, transmite echilibru, seninătate şi înţelepciune. Vorbirea îi este lină şi clară, extraordinar de bine închegată şi îţi merge la suflet. Gândirea echilibrată şi ordonată o regăsim în nenumăratele sale cărţi care ne prezintă dimensiunea intelectuală şi culturală a omului. Am avut întotdeauna impresia că mă aflu în faţa unui om de o sinceritate debordantă, care crede cu adevărat că iubirea, frumosul şi binele vor salva lumea.

Un om faţa de care am o consideraţie deosebită, un prieten pe care îl respect, îl apreciez şi îl port în rugăciunile mele. Cu distincţie şi discreţie îl însoţeşte, de o viaţă, Doamna Aurora; împreună cu băieţii sunt o familie care este dragă sufletului şi inimii mele.

Domnule Profesor, la cei 65 de ani de viaţă, vă doresc tot binele dumneavoastră şi familiei, haruri şi binecuvântări de la Domnul. Să ne trăiţi întru mulţi ani!

PREASFINŢITUL Virgil

THEOLOGALĂ

Departe lumea de perfecţiune! Sau poate nu!?

Vântul şi geamul, noaptea însăşi, fac parte din plan?

Se taie vântul în săbii suliţoase de molizi; transcentent-ala-ndala vântului, sufletului, se oglindeşte împingându-se-n ferestre ca-n velatura unei corăbii de salvare, şase pe cinci, parte din luxuria unei chilii de la teologie...

Vânt, noapte şi tăcere! Încotro duc toate dacă nu la meditaţie şi rugăciune, la poezie neînţeleasă (acum) izvorâtă din retragere, apărută ca înaintare spirituală – cunoaştere. Şi-apoi, nu e niciodată prea târziu să te rogi, să ceri, să primeşti, să mulţumeşti...

Domnul - Cel Preaînalt - e perfecţiunea, ordinea şi pacea de care lumea însetează şi suferă într-atât, nici măcar realizând această Apropiere, considerând-o depărtare în măreţia ei atotlucrătoare.

DESCHIDETI MISIONARILOR, DESCHIDETI LUI ISUS

Cuvintele lui Ioan Paul al II -lea:

Fraţi şi surori! Nu vă fie frică să-l primiţi pe Isus şi să acceptaţi puterea lui! Ajutaţi-l pe Papă şi pe toţi cei ce vor să-i slujească lui Isus şi, cu ajutorul puterii lui Isus, să-i slujească omului şi întregii omeniri! Nu vă fie frică! Deschideţi-i, deschideţi-i larg uşile lui Isus! În faţa puterii sale mântuitoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice, la fel ca şi cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizaţiei, ale dezvoltării. Nu vă fie frică! Isus ştie ce e înăuntrul omului. Doar el o ştie!(…)

Membrii Asociaţiei

Membrii Asociaţiei sunt: membrii fondatori, membrii titulari, membrii de onoare şi membrii simpatizanţi. Membrii fondatori sunt considerate persoanele care au participat cu aport material la înfiinţarea Asociaţiei şi au semnat „Adeziunea” la prezentul Statut. Numele lor figurează în tabelul cuprins în actul de constituire şi Statutul Asociaţiei. Membrii fondatori plătesc cotizaţie, iar votul lor este prioritar în cazul votului decisiv. Membrii titulari cooptaţi ulterior sunt consideraţi cei care devin membrii ai Asociaţiei în condiţiile prevăzute de statut. Pentru a dobândi calitatea de membru titular cooptat ulterior este necesară cererea scrisă a persoanei în cauză, recomandarea a doi membrii activi ai Asociaţiei şi aprobarea Adunării generale a Asociaţiei. Membrii de onoare sunt personalităţi care prin autoritatea morală şi suport financiar contribuie la dezvoltarea şi afirmarea pe plan local, naţional şi internaţional a Asociaţiei.
Cererile de adeziune se aprobă nominal de către Consiliul Director. Poate fi cooptată în calitate de asociat orice altă persoană care aderă la statutul Asociaţiei, cu majoritatea de voturi a adunării generale a asociaţiei întrunită în şedinţă ordinară, pe baza cererii de înscriere, după practicarea unei perioade de voluntariat considerată suficientă în vederea probării abilităţilor candidatului la asociere. Pot deveni membrii ai Asociaţiei persoanele fizice sau juridice române sau străine care recunosc şi respectă Statutul acesteia şi acţionează pentru realizarea obiectivelor sale.

Calitatea de asociat se pierde din cauză de deces, demisie, desfiinţarea asociaţiei, concediere sau excludere. Orice membru asociat sau orice membru al Consiliului director, poate fi exclus sau concediat, cu excepţia Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui, care sunt şi membrii fondatori ai Asociaţiei, cu sau fără a i se oferi o justificare, la votul exprimat în acest sens a jumătate plus unu din numărul celor întruniţi statutar în adunarea generală, la cererea majorităţii simple a membrilor fondatori, dar cu condiţia ca înştiinţarea prealabilă întrunirii să conţină acest obiectiv, şi cu ascultarea prealabilă în cadrul întrunirii a celui a cărui excludere sau concediere se are în vedere.

Vino si tu alaturi de noi!